Țărișoara mea Țărișoara mea, care împrejmuiește Carpații, Pe Burebista, și-l recunoaște ca pe un prim rege; De peste două mii de ani, am tot trăit ca frații, Să ne despartă mulți tirani, acum făcut-au lege. * Țărișoara mea, apoi cu domnitorii-ți bravi, Basarabenii, Nobili, care prin vene le-au curs sânge de creștini; Prin trecătorile abrupte, și-au urcat mai toți oștenii, Măcelarindu-i pe cotropitori dar și pe-ai lor jupâni. * Fără tăgadă ți-au ridicat multe biserici, întru slavă, Doamnele punându-și de la temelie, bijuteriile frumoase; Mereu agili, îndepărtau din obște până la ultima pleavă, Avem ca mărturie, atât de multe hrisoave prețioase. * Ți-au venit la cârmă, Mircea și Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare în Moldova, Avram Iancu în Ardeal; Au luptat răniți adânc de lănci, nu și-au pătat obrazul, Cuceritori ai marilor redute, toți având același ideal. * Au luptat neînfricați cu îndârjire, prin tranșee au fost secerați, Feciori ca brazii și tineri tați, femei sub jurământ; Căzând pe rând, strigau: ,,Nu vă lăsați! Luați-vă pământul, și urmașilor să îl lăsați cu legământ.'' * Au trecut de-atunci la rând, sute și zeci de ani, Serbăm cu fast Unirea Mare, cea fost de mulți râvnită; Astăzi, ți-e atât de trist mai tot poporul, că îi sunt dușmani, Partide vechi și cațavence, ce stau pe pulbere de dinamită. * Poporul tot mai trist și dezbinat, parcă în van se-ntreabă, Pe cine ar putea ștampila, din nou să o mai pună; Guvernul transformat într-o redută, dă ordonanțe-n grabă Și iar votează legea pensiilor lor, ca pe cea mai bună. * Am votat întotdeauna; odată prost, odată poate bine, Cu speranța că or să ne dea, câte o mică pensioară; Dar când văd în lanț a lor mahalageală, mi-e silă și rușine, Și am să-ți plâng mult timp de milă, scumpă țărișoară! Elena Duta 23. 10. 2019 (Vol. Iubesc pământul ❤)